Conferinţa studenţească anuală
„Nicolae Titulescu” – „CONSTANT”
23 Aprilie 2027, Bucureşti
Ediţia a XVII-a
Conferinţa studenţească anuală „Nicolae Titulescu” – „CONSTANT”, manifestare cu caracter internaţional, organizată de Universitatea “Nicolae Titulescu” din Bucureşti, Universitatea din Miskolc, Ungaria şi Universitatea “Angel Kanchev” din Ruse, Bulgaria, în parteneriat cu Fundaţia de Drept şi Relaţii Internaţionale “Nicolae Titulescu”, Asociatia Studentilor Universitatii Nicolae Titulescu (ASUNT) şi Editura Universității “Nicolae Titulescu” din Bucureşti, reprezintă o oportunitate pentru studenţi şi masteranzi de a elabora şi prezenta studii în domenii interdisciplinare (ştiinţe juridice, ştiinţe economice şi ştiinţe sociale şi administrative), de a se integra în societatea cunoaşterii, caracterizată, printre altele, de necesitatea existenţei unor manifestări ştiinţifice de profil. Dintr-o altă perspectivă, CONSTANT constituie un motiv de consolidare a relaţiei fundamentale profesor-student, maestru-discipol, în jurul căreia se clădeşte mare parte a lumii universitare. Studentul are nevoie de cunoaşterea profesorului. În egală măsură, profesorul are nevoie (şi este dator) să ofere cunoaştere, să ghideze tânărul cercetător în studiul necesar întocmirii unei lucrări ştiinţifice. Prin participarea la CONSTANT, urmare a procesului de recenzare efectuat de comitetul ştiinţific constituit, studenţii şi masteranzii înregistraţi vor avea posibilitatea de a publica studiile elaborate în CONSTANT-eBook, proceeding editat de Editura Universității “Nicolae Titulescu” Bucureşti. CONSTANT se va desfăşura în limba română şi limba engleză (contribuţiile autorilor români vor fi redactate în limba română, cu abstract în limba română; contribuțiile autorilor străini vor fi redactate în limba engleză, cu abstract în limba engleză).
Toate studiile ce au acceptul profesorului coordonator, vor fi publicate pe site şi in e-book-ul conferinţei. Studenţii vor primi diplome de participare şi premiu (acolo unde se impune), în format electronic.
Vă mulţumim pentru participare!
CALL FOR PAPERS
Studenţii şi masteranzii interesaţi să participe la lucrările CONSTANT 2027 sunt invitaţi să trimită studii în domeniile de interes (minim 3000 de cuvinte şi maxim 5000 de cuvinte). Studiile autorilor români vor fi redactate în limba română. Studiile autorilor străini vor fi redactate în limba engleză. Pentru înregistrarea studiilor una dintre condiţiile obligatorii este ca fiecare lucrare să fie asumată de un cadru didactic în calitate de coordonator ştiinţific. Studiile înregistrate vor fi evaluate de membrii Comitetului ştiinţific.
Participanții la conferință vor trimite studiul redactat în forma cerută, online la adresa de email: constant@univnt.ro
Template: aici
Sectiunea 1- Ştiinţe juridice |
Subsectiunea 1.1. Drept penal |
Subsectiunea 1.2. Drept privat |
Subsectiunea 1.3. Drept public |
Sectiunea 2 – Economie şi Administrarea Afacerilor |
Subsectiunea 2.1. Economie generală |
Subsectiunea 2.2. Finanţe şi contabilitate |
Subsectiunea 2.3. Management şi Marketing |
Sectiunea 3 – Relaţii Internaţionale şi Administrative |
Subsectiunea 3.1. Relaţii internaţionale şi studii europene |
Subsectiunea 3.2. Administraţie publică |
prof. univ. dr. Diana Antonova, Universitatea „Angel Kanchev” din Ruse;
prof. univ. dr. Tímea Barzó, Universitatea din Miskolc;
prof. univ. dr. Gabriel Boroi, Universitatea „Nicolae Titulescu” din Bucureşti;
prof. univ. dr. Viorel Cornescu, Universitatea „Nicolae Titulescu” din Bucureşti;
prof. univ. dr. Csilla Csák, Universitatea din Miskolc;
prof. univ. dr. Mircea Damaschin, Universitatea „Nicolae Titulescu” din Bucureşti;
prof. univ. dr. Vasile Dobrinoiu, Universitatea „Nicolae Titulescu” din Bucureşti;
prof. univ. dr. Augustin Fuerea, Universitatea „Nicolae Titulescu” din Bucureşti;
prof.univ. dr. Ilona Gorgenyi, Universitatea din Miskolc;
prof. univ. dr. Mihai-Adrian Hotca, Universitatea „Nicolae Titulescu” din București;
prof. univ. dr. Judit Jacsó, Universitatea din Miskolc;
prof. univ. dr. Nóra Jakab, Universitatea din Miskolc;
prof. univ. dr. Emil Kotsev, University of Ruse “Angel Kanchev” Ruse;
prof.univ. dr. László Majtényi, Universitatea din Miskolc;
prof. univ. dr. Bogdan Micu, Universitatea „Nicolae Titulescu” din Bucureşti;
prof. univ. dr. Anita Nagy, Universitatea din Miskolc;
prof. univ. dr. Ion Neagu, Universitatea „Nicolae Titulescu” din Bucureşti;
prof. univ. dr. Elena Nedelcu, Universitatea „Nicolae Titulescu” din Bucureşti;
prof. dr. Emil Papazov, University of Ruse “Angel Kanchev” Ruse;
prof. univ. dr. Juliana Popova, Universitatea „Angel Kanchev” din Ruse;
prof. dr. Lyudmila Mihaylova, University of Ruse “Angel Kanchev” Ruse;
prof. univ. dr. Viorel Roş, Universitatea „Nicolae Titulescu” din Bucureşti;
prof.univ. dr. Miklós Szabó, Universitatea din Miskolc;
prof. univ. dr. Valentina Vasile, Universitatea „Nicolae Titulescu” din Bucureşti;
prof. univ. dr. Zsuzsa Wopera, Universitatea din Miskolc;
conf. univ. dr. Elena Anghel, Universitatea „Nicolae Titulescu” din Bucureşti;
conf. univ. dr. Constantin Brăgaru, Universitatea „Nicolae Titulescu” din Bucureşti;
conf. univ. dr. Marta Claudia Cliza, Universitatea „Nicolae Titulescu” din Bucureşti;
conf. univ. dr. Andrea Nagy Cserbáné, Universitatea din Miskolc;
conf. univ. dr. Krasimir Dimitrov, Universitatea „Angel Kanchev” din Ruse;
conf. univ. dr. Cornelia Beatrice Gabriela Dinu, Universitatea „Nicolae Titulescu” din Bucureşti;
conf. univ. dr. Maxim Dobrinoiu, Universitatea „Nicolae Titulescu” din București;
conf. univ. dr. Eva Erdos, Universitatea din Miskolc;
conf. univ. dr. Mirela Gorunescu, Universitatea „Nicolae Titulescu” din Bucureşti;
conf. univ. dr. Maria-Zenovia Grigore, Universitatea „Nicolae Titulescu” din Bucureşti;
conf. univ. dr. Edit Kriston, Universitatea din Miskolc;
conf. univ. dr. Vasile Nemeş, Universitatea „Nicolae Titulescu” din Bucureşti;
conf. univ. dr. Anita Paulovics, Universitatea din Miskolc;
conf. univ. dr. Roxana Mariana Popescu, Universitatea „Nicolae Titulescu” din Bucureşti;
conf. univ. dr. Mădălina Rădoi, Universitatea „Nicolae Titulescu” din Bucureşti;
conf. univ. dr. Kremena Rayanova, Universitatea „Angel Kanchev” din Ruse;
conf. univ. dr. Erika Róth, Universitatea din Miskolc;
conf. univ. dr. Ferenc Sántha, Universitatea din Miskolc;
conf. univ. dr. Dan Alexandru Sitaru, Universitatea „Nicolae Titulescu” din București;
conf. univ. dr. Radu Slăvoiu, Universitatea „Nicolae Titulescu” din București;
conf. univ. dr. Mihaela Sudacevschi, Universitatea „Nicolae Titulescu” din București;
conf. univ. dr. Elena Emilia Ștefan, Universitatea „Nicolae Titulescu” din Bucureşti;
conf. univ. dr. Erika Csemáné Váradi, Universitatea din Miskolc;
conf. univ. dr. Zoltan Varga, Universitatea din Miskolc;
lect. univ. dr. Carla Anghelescu, Universitatea „Nicolae Titulescu” din Bucureşti;
lect. univ. dr. Tímea Barzó, Universitatea din Miskolc;
lect. univ. dr. Valentina Bărbățeanu, Universitatea „Nicolae Titulescu” din Bucureşti;
lect. univ. dr. Alina Mihaela Conea, Universitatea „Nicolae Titulescu” din Bucureşti;
lect. univ. dr. Andreea Paula Dumitru, Universitatea „Nicolae Titulescu” din Bucureşti;
lect. univ. dr. Radu-Florin Geamănu, Universitatea „Nicolae Titulescu” din Bucureşti;
lect. univ. dr. József Gula, Universitatea din Miskolc;
lect. univ. dr. Mariana Gurău, Universitatea „Nicolae Titulescu” din Bucureşti;
lect. univ. dr. Lamya Diana Hărătău, Universitatea „Nicolae Titulescu” din Bucureşti;
lect. univ. dr. Mihaela Iliescu, Universitatea „Nicolae Titulescu” din Bucureşti;
lect. univ. dr. Franciska Jecs, Universitatea din Miskolc;
lect. univ. dr. Ágnes Juhász, Universitatea din Miskolc;
dr. adjunct. György Kenderes, Universitatea din Miskolc;
dr. adjunct. György Marinkás, Universitatea din Miskolc;
lect. univ. dr. Cristina Matei, Universitatea „Nicolae Titulescu” din Bucureşti;
lect. univ. dr. Andrei Muraru, Universitatea „Nicolae Titulescu” din București;
lect. univ. dr. Constantin Nedelcu, Universitatea „Nicolae Titulescu” din București;
lect. univ. dr. Nicoleta Panait, Universitatea „Nicolae Titulescu” din București;
lect. univ. dr. Vanya Panteleeva, Universitatea „Angel Kanchev” din Ruse;
lect. univ. dr. Ioana Pădurariu, Universitatea „Nicolae Titulescu”;
lect. univ. dr. Rodica Aida Popa, Universitatea „Nicolae Titulescu” din Bucureşti;
dr. adjunct. Réka Pusztahelyi, Universitatea din Miskolc;
lect. univ. dr. Carmen Radu, Universitatea „Nicolae Titulescu” din Bucureşti;
lect. univ. dr. Liviu Radu, Universitatea „Nicolae Titulescu” din Bucureşti;
lect. univ. dr. János Ede Szilágyi, Universitatea din Miskolc;
lect. univ. dr. Viorica Mirela Ștefan-Duicu, Universitatea „Nicolae Titulescu” din Bucureşti;
lect. univ. dr. Marta Tomoşoiu, Universitatea „Nicolae Titulescu” din Bucureşti;
asist. univ. dr. Anastas Georgiev, Universitatea „Angel Kanchev” din Ruse;
asist. univ. dr. Andrea Jánosi, Universitatea din Miskolc;
asist. univ. dr. György Marinks, Universitatea din Miskolc;
asist. univ. dr. Béla Panyi, Universitatea din Miskolc;
asist. univ. dr. Maria Radeva, Universitatea „Angel Kanchev” din Ruse;
asist. univ. dr. Edit Sápi, Universitatea din Miskolc;
asist. univ. dr. Maria Solacolu, Universitatea „Nicolae Titulescu” din București;
asist. univ. dr. Nadia Stoica Cantemir, Universitatea „Nicolae Titulescu” din București;
asist. univ. dr. Viorel Tomescu, Universitatea „Nicolae Titulescu” din Bucureşti;
asist. univ. dr. Gergő József Tóth, Universitatea din Miskolc;
asist. univ. dr. Bence Udvarhelyi, Universitatea din Miskolc;
asist. univ. drd. Camelia-Elena Goleanu, Universitatea „Nicolae Titulescu” din Bucureşti;
asist. univ. drd. Andrei-Alexandru Stoica, Universitatea „Nicolae Titulescu” din București;
Preşedinte ASUNT
Din partea cadrelor didactice, CONSTANT 2027 este sprijinit, în ceea ce privește organizarea de către:
prof. univ. dr. Ion Neagu; prof. univ. dr. Viorel Cornescu; prof. univ. dr. Gabriel Boroi; prof. univ. dr. Mircea Damaschin; prof. univ. dr. Erika Róth (Universitatea din Miskolc, Ungaria); prof. univ. dr. Diana Antonova (Universitatea Angel Kanchev din Ruse, Bulgaria); prof. univ. dr. Zoltán Varga (Universitatea din Miskolc, Ungaria); conf. univ. dr. Elena Ştefan(Nicolae Titulescu University); Cornelia Beatrice Gabriela Dinu, conf. univ. dr. , Universitatea „Nicolae Titulescu” din Bucureşti; asist. univ. dr. Vanya Panteleeva (Universitatea Angel Kanchev din Ruse, Bulgaria); lect. univ. dr. Carla Alexandra Anghelescu; lect. univ. dr. Nicoleta Panait; Pretor George,Emanuel Carată, Vechler Eduard..
Înscriere online | 01 Martie 2027 |
Trimiterea studiului | 22 Martie 2027 |
Notificarea acceptării studiului | 05 Aprilie 2027 |
Publicarea programului final CONSTANT | 15 Aprilie 2027 |
Desfăşurare CONSTANT | 23 Aprilie 2027 |