În perioada 7-8 aprilie 2017 s-a desfășurat cea de-a şaptea ediție a Conferinței Studenților, CONSTANT. Ne-am bucurat și de aceasta dată, de participarea studenților de la mai multe universități din țară și străinatate.
În cadrul conferinței a fost prezentă și în acesta an, o delegație compusă din nouă studenți din partea Facultății de Drept a Universității din Miskolc, Ungaria.
Cele trei secțiuni ale conferinței au fost:
1. Drept
2. Economia şi administrarea afacerilor
3. Relaţii internaţionale şi administraţie
Competiția a fost strânsă iar cele mai bune lucrări au fost premiate.
Mulțumim pe aceasta cale tuturor participanților la conferinta și adresăm înca de pe acum invitația de a participa și la următoarea editie a CONSTANT, care se va desfășura în anul 2018.
Premiile detaliate pe domenii și secțiuni le găsiti afișate mai jos.
Vă mulțumim,
Asistent univ. dr. Nicoleta Panait
Manager CONSTANT 2017
1. Sectiunea Drept
1.1. Drept penal
Premiul I
– Harnócz Dorina LILLA (Facultatea de Drept, Universitatea din Miskolc)
– Georgian TOADER, (Facultatea de Drept, Universitatea „Nicolae Titulescu”)
– Aurora APOLON, Daniela CHIRILĂ (Facultatea de Drept, Universitatea „Nicolae Titulescu”)
Premiul al-II-lea
– Anamaria PRUTEANU (Facultatea de Drept, Universitatea „Nicolae Titulescu”)
– Alexandra IONICĂ , Denisa – Andrada TROCAN (Facultatea de Drept, Universitatea „Nicolae Titulescu”)
Premiul al-III-lea
– Andreea – Larisa CALIAP (Facultatea de Drept, Universitatea „Nicolae Titulescu”)
– Ioana – Diana SOARE (Facultatea de Drept, Universitatea „Nicolae Titulescu”)
– Eliazăr – Cosmin CIOINEGEL (Facultatea de Drept, Universitatea „Nicolae Titulescu”)
– Tudor-Florin DRUJESCU (Facultatea de Drept, Universitatea „Nicolae Titulescu”)
1.2. Drept privat
Premiul I
– Laurențiu-Mihai SAVA (Facultatea de Drept, Universitatea „Nicolae Titulescu”)
Premiul al-II-lea
– Ádám SZEBERÉNYI (Facultatea de Drept, Universitatea din Miskolc”)
Premiul al-III-lea
– Emil Sebastian BOGDAN (Facultatea de Drept, Universitatea „Nicolae Titulescu”)
– Roxana-Diana ZĂBAVĂ (Facultatea de Științe Economice și Drept, Universitatea de Stat din Pitești)
– Ádám TAKÁCS (Facultatea de Drept, Universitatea din Miskolc)
1.3. Drept public
Premiul I
– Emese Orosz, (Facultatea de Drept, Universitatea din Miskolc)
– Ilinca TOMA (Facultatea de Drept, Universitatea „Nicolae Titulescu”)
– Eugen LUCA, Iuliana ROTARU (Facultatea de Drept, Universitatea „Nicolae Titulescu”)
– Albert STRAT (Facultatea de Drept, Universitatea „Nicolae Titulescu”)
– Alexandra MATEIU (Facultatea de Drept, Universitatea „Nicolae Titulescu”)
Premiul al-II-lea
– Dávid Adrián MÁTÉ (Facultatea de Drept, Universitatea din Miskolc)
– Alexandra Izabella ILIE (Facultatea de Drept, Universitatea „Babes Bolyai” Cluj Napoca)
– Andrei IVAN, Ciprian NICU (Facultatea de Drept, Universitatea „Nicolae Titulescu”)
– Isabela DOROFTEI (Facultatea de Drept, Universitatea „Nicolae Titulescu”)
– Anca –Elena PETREA (Facultatea de Drept, Universitatea „Nicolae Titulescu”)
Premiul al-III-lea
– Susan-Denise-AnaMaria BRUMĂ, Ștefania-Cristina SIMION, Hamida SSNDAFIE (Facultatea de Drept, Universitatea „Nicolae Titulescu”)
– Ionuț BUJA (Facultatea de Drept, Universitatea „Nicolae Titulescu”)
– Tiberiu Traian BURADA (Facultatea de Drept, Universitatea „Nicolae Titulescu”)
– Irina ADAM, Raluca – Elena MORARU, Mara-Sorina COMAN (Facultatea de Drept, Universitatea „Nicolae Titulescu”)
– Anisia Flavia OCOLIȘAN (Facultatea de Drept, Universitatea „Nicolae Titulescu”)
2. Economie şi administrarea afacerilor
Premiul I
– Paul DUNOIU (Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, Universitatea „Nicolae Titulescu”)
Premiul al- II-lea
– Daniela Alexandra VLĂDULANU (Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, Universitatea „Nicolae Titulescu”)
– Mariana APOSTOL (Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, Universitatea „Nicolae Titulescu”)
Premiul al-III-lea
– Flavia IBĂNESCU, Izabela IBĂNESCU (Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, Universitatea „Nicolae Titulescu”)
– Mariana Florentina MIRON (Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, Universitatea „Nicolae Titulescu”)
3. Relaţii internaţionale şi administraţie
Premiul I
– Mihai – Eugen BOZIANU (Facultatea de Relații Internaționale și Administraţie, Universitatea „Nicolae Titulescu”)
– Floridana CERCEL ( Facultatea de Relații Internaționale și Administraţie, Universitatea „Nicolae Titulescu”)
Premiul II
– Viorica – Daniela RENŢEA, Petre – Florian IONICĂ (Facultatea de Relații Internaționale și Administraţie, Universitatea „Nicolae Titulescu”)
– Serena PETRAS, Liliana DINU, Evelina STELIAN (Facultatea de Relații Internaționale și Administraţie, Universitatea „Nicolae Titulescu”)
Premiul III
– Roxana – Maria ALEXANDRU (Facultatea de Relații Internaționale și Administraţie, Universitatea „Nicolae Titulescu”)