In perioada 21 – 24 mai, 2013, s-a desfășurat în limba engleză la Minsk, Belarus a VIII – a ediție a Competiției de Drept Internaţional “Youth for Peace”. La competiție au participat 15 echipe din China, Polonia, Moldova, Rusia, Ucraina, Serbia, Kazakhstan, Belarus, Georgia, Cuba, Latvia, Singapore precum şi echipa Universităţii Nicolae Titulescu – Facultatea de Drept. În faţa unui juriu alcătuit din personalităţi ale dreptului internațional public şi ale dreptului internațional umanitar, cele 15 echipe au abordat tematici precum Copii Soldaţi, Armele Nucleare sau Bunurile Culturale. Competiţia a cuprins mai multe probe precum: redactarea unui eseu pe tema – Refuzul de a repatria, concursul de poster create de fiecare echipa şi patru runde teoretice. Echipa Universităţii Nicolae Titulescu alcătuită din: Andrei Covaliu, Gabriel Banciu şi Irina Cristea, anul III Facultatea de Drept, a avut o prestaţie apreciată de membrii juriului, la una dintre probele concursului – tip quiz – ieşind pe locul 2. Mai mult, unul dintre cei trei studenţi titulescieni – Andrei Covaliu – a fost desemnat câştigătorul unuia dintre premiile de „Cel mai bun pledant” (Best Speaker). Rezultatele la competiţie reprezintă încununarea unei perioade de pregătire intensă desfăşurată în cadrul Centrului de Studii de Drept Umanitar al universităţii dar şi voinţei celor trei de a li se recunoaşte valoarea. Cu reuşita celor trei studenţi, Centrul de Studii de Drept Umanitar continuă, în mod strălucit, tradiţia începută, cu mai bine de un deceniu în urmă, aceea de a pregăti echipele de participanţi la concursurile de drept internaţional umanitar şi dreptul refugiaţilor. Vitrina cu premii aflată în holul de la parter al universităţii, marchează vizibil aceasta tradiţie, în spiritul căreia, inimile studenţilor participanţi la concursuri ca şi ale profesorilor pregătitori vor păstra confirmări de valoare de neuitat. Aşadar, Gaudeamus!