In perioada 22 – 26 noiembrie 2012, la Sarajevo, Bosnia Hertegovina, s-a desfăşurat în limba engleză un concurs internațional de drept umanitar cu tradiţie. Concursul este organizat din 2008 de către delegaţia regională Sarajevo a Comitetului Internaţional de Cruce Roşie.
La concurs au participat 12 echipe de studenţi la drept din ţările din zona fostei Iugoslavia precum si din Cehia, Polonia, Turcia si Romania.
La concurs a participat şi echipa Universității Nicolae Titulescu alcătuita din Cristi Cront, Andrei Covaliu si Gabriel Banciu – studenţi ai facultăţii de drept, anul III – coordonaţi de conf. univ. dr. Beatrice Onica Jarka. Deşi nu a intrat în finală, echipa Universităţii Nicolae Titulescu a avut o prestaţie apreciatăde juriul concursului, alcătuit din personalităţi prestigioase ale dreptului internațional umanitar – profesori, cercetători, membrii ai Comitetului Internaţional de Cruce Roşie.
Cele 3 zile de concurs au reprezentat o experienţă valoroasă pentru participanţi care într-un ritm alert au pus concluzii în faţa Curţii Supreme a statului Patrimega, au apărut în faţa autorităţilor din Pandonisi pentru a-i convinge săli se permită accesul la prizonierii de război patrimegani sau au discutat efectele juridice ale bombardării marelui templu de pe insula Insu.
Au fost momente de calitate care vor rămâne marcate atât în CV-ul profesional cât şi în cel personal!