deco
deco

USR: Începe festivalul UNIFEST!

USR (Uniunea Studenților din România) are plăcerea de a anunța deschiderea celei de-a XII-a ediții  a celui mai mare festival studențesc - UNIFEST, desfășurat concomitent în 18 centre universitare, în perioada 4-14 noiembrie. În mod tradițional, inaugurarea va fi marcată prin organizarea unui  flashmob în Piața Universității  începând cu ora 11.00, acțiune menită să marcheze spiritul tineresc al festivalului.

Flashmob-ul va fi urmat de o Conferință de deshidere, ce va avea loc in Amfiteatrul Nicolae Iorga al Facultății de Istorie , Universitatea din Bucureşti, în data de 04 noiembrie 2013,  începând cu ora 11.30.

Vor urma zece zile de promovare a culturii prin artă, muzică, sport şi educație nonformală. În acest sens, UNIFEST facilitează accesul liber al studenților la piese de teatru, muzee, concerte, seri de folk şi poezie, oferindu-le 30 000 de bilete gratuite, dar şi training-uri dedicate dezvoltării personale.

În cadrul susținerii Conferinței sunt aşteptate personalități marcante din rândul autorităților şi a factorilor decizionali din România, precum: Nicolae Bănicioiu (Ministru al Tineretului şi Sportului, respectiv fondator al brand-ului UNIFEST în urmă cu doisprezece ani, în timpul studenţiei dumnealui), Sorin Oprescu (Primar General al Municipiului Bucureşti), Mihnea Costoiu (Ministru al Educaţiei), Narcis Afrăsinei (Director al Administraţiei Fondului Cultural Naţional), Stefan Sandulache (Director al Direcţiei pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti), Ştefan Mocioaca (Director al Casei de Cultură a Studenţilor Bucureşti), dar şi reprezentanți ai Uniunii Studenților din România. În acest context va fi dezvăluit şi  programul integral al desfăşurării activităţilor cultural – artistice şi educaţionale ce vor avea loc în urmatoarele două săptămâni.

Uniunea Studenților din România este o organizație umbrelă, la nivel național, pentru 80 de asociații studențeşti şi de tineret din17 centre universitare. Scopul statutar al federației este acela de a reprezenta, promova şi apăra drepturile studenților, în raport cu actorii relevanți la nivel național, în special cu Ministerul Educației Naționale, Ministerul Tineretului şi Sportului, Parlamentul, Guvernul, Preşedinția României, precum şi Municipalități şi Universități.
 
Persoană de contact:
Alina Ştefan
pr@uniunea.ro
0743 016 410

deco