deco
deco

Concursul Naţional de Drept Umanitar şi Dreptul Refugiaţilor


CONCURSUL NAŢIONAL DE DREPT UMANITAR ŞI DREPTUL REFUGIAŢILOR
„NICOLAE TITULESCU”
 Ediţia a VII-a,  8-10 decembrie 2014


Organizatori:
•    Universitatea Nicolae Titulescu din Bucureşti, Centrul de Studii de Drept Umanitar din cadrul Universităţii Nicolae Titulescu din Bucureşti
•    Înaltul Comisariat O.N.U. pentru Refugiaţi
•    Societatea Naţională de Cruce Roşie din România
•    Comsia Nationala de Drept Umanitar
•    Centrul de Drept  Internaţional Umanitar al Armatei
•    Cunescu, Balaciu &Asociatii

Avem plăcerea să vă invităm să participaţi la ediţia a VII-a a Concursului  Naţional de Drept Umanitar şi Dreptul Refugiaţilor „Nicolae Titulescu”, primul şi singurul de acest gen organizat în România şi în limba română, punând bazele unei noi platforme de colaborare în mediul universitar.  

Această provocare adresată studenţilor din diferite centre universitare - din Bucureşti şi din ţară, precum şi din Republica Moldova şi din alte state în care există studenţi vorbitori de limbă română - va asigura testarea într-o abordare interactivă a cunoştinţelor acumulate în domeniul dreptului umanitar şi al dreptului refugiaţilor, concursul fiind jurizat de specialişti în materie şi atestat prin diplome de participare, de merit şi premii.

Continuând tradiţia anilor anteriori, ediţia a VII-a a Concursului va include acordarea premiului şi bursei de studiu „Constantin Cunescu” destinat susţinerii tinerelor speranţe ale dreptului în România.

Aveţi oportunitatea de a participa şi la secţiunea „Concurs de eseuri pe o tema dată”, la care se acordă Premiului „Vespasian V. Pella” pentru cel mai bun eseu. Cel mai bun eseu premiat în cadrul acestei secţiuni va fi publicat în revista „Lex et Scientia International Journal”, revistă indexată în bazele de date internaţionale, precum si pe site-ul instituţiilor co-organizatoare ale concursului. Tema eseului din acest an este: „Acordarea statului de protecție subsidiara in caz de violenta generalizata, în situaţii de conflict armat intern ori internaţional – abordari conventionale si jurisprudentiale.”


Concursul se va desfăşura în baza Regulamentului propriu.

Înscrierile se pot face până la data de 21.11.2014, ora 24:00, conform prevederilor Regulamentului. Admiterea în Concurs se va face în funcţie de data înscrierii, doar în limita unui număr de 10 echipe!

Vă aşteptăm şi dorim succes tuturor participanţilor!

Preşedinte CSDU
Prof. Univ. Dr. Raluca Miga Beşteliu

Vicepreşedinte Director Executiv
Conf. Univ. Dr. Beatrice Onica Jarka

Formular de inregistrare:click aici.
Regulament concurs:click aici.

deco